"Cred că este un fenomen îngrijorător, mai ales că el se manifestă cu preponderență în cazurile DNA. În luna aprilie, am fost prima instituție publică din România care am sesizat că există acest fenomen îngrijorător, motiv pentru care am cerut Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii modificarea acestei legi. Ni s-a părut foarte ciudat faptul că doar cei anchetați de DNA sunt foarte prolifici în momentul în care ajung în penitenciar, că reducerea pedepsei se face chiar cu câteva luni, practic încearcă să schimbe modalitatea de executare a pedepsei, că nu în toate cazurile lucrările pe care le prezintă au un caracter științific și acesta este motivul pentru care am cerut modificarea legii", a afirmat Kovesi.
Kovesi a subliniat că CSM și-a însușit propunerea DNA, pe care a transmis-o la Ministerul Justiției, unde un grup de lucru încearcă modificarea sau adoptarea unui regulament privind folosirea acestei modalități prin care cei condamnați își reduc pedeapsa.
"Cred că este important ca această modalitate de reducere a pedepsei să fie limitată pe viitor. Cei care au veleități științifice și pot să scrie cărți, cred că pot să facă acest lucru și în libertate, dar și atunci când sunt în stare de arest preventiv sau când execută o pedeapsă. Nu aceasta este problema, ci problema este verificarea acestor lucrări și caracterul lor științific. În prezent, nimeni nu verifică caracterul științific al acestor lucrări, nimeni nu verifică dacă persoana care execută pedeapsa a avut efectiv timp să scrie această lucrare, nimeni nu verifică dacă nu cumva aceste cărți au fost trimise integral de către o altă persoană din afara penitenciarului", a mai spus Kovesi.
În opinia sa, Administrația Națională a Penitenciarelor ar trebui să facă verificări în aceste cazuri, dar ar trebui să existe o "cenzură mai serioasă" și din partea completelor de judecată.