„Este pentru mine o bucurie şi o onoare să transmit salutul meu călduros cu ocazia evenimentului aniversar al universităţii, precum şi a aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea domeniului de studii în limba germană. Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât universitatea dumneavoastră este pentru mine şi Alma Mater şi asociez multe experienţe extraordinare şi acumularea unor cunoştinţe ştiinţifice cu perioada în care am studiat în frumosul oraş Cluj-Napoca. Doresc, de asemenea, să transmit felicitări la acest ceas aniversar şi comunităţii academice a Universităţii Babeş-Bolyai, care sărbătoreşte, în spiritul multiculturalităţii, 440 de ani de la fondarea Colegiului Major Iezuit din Cluj. La vremea respectivă, o universitate cu predare în limba latină, precum marile universităţi europene ale epocii, Academia Claudiopolitana Societatis Jesu, a permis circulaţia nestânjenită a cunoaşterii şi fructificarea competenţei magiştrilor, spre folosul studioşilor care i-au adus strălucire şi prestigiu. În secolele care s-au scurs de la înfiinţare, cu precădere în perioadele în care s-a bucurat de o libertate academică autentică, Universitatea dumneavoastră s-a distins prin selecţia profesorilor şi pregătirea studenţilor, prin încurajarea gândirii şi a cercetării, prin deschidere şi dialog academic internaţional”, se arată în mesajul transmis de şeful statului, care a fost prezentat de către consilierul prezidenţial la Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, Sergiu Nistor.
Preşedintele Klaus Iohannis îşi exprimă aprecierea faţă de profesorii, cercetătorii şi personalităţile culturale care au marcat istoria Universităţii „Babeş-Bolyai”.
„Este nu doar privilegiul, dar şi datoria dumneavoastră de a omagia marii profesori şi cercetători, precum şi numeroasele personalităţi culturale care au marcat istoria Universităţii Babeş-Bolyai. Indiferent de limba în care şi-au argumentat ideile ori şi-au expus teoriile, toţi aceştia rămân, în cronică şi în conştiinţa publică, unii dintre pilonii modernităţii societăţii noastre. Exemplul lor şi cele aproape cinci secole care vă sunt preţioasă moştenire vă obligă să oferiţi noilor generaţii cunoştinţe, dar şi responsabilitate, competitivitate, capacitate de dialog şi comunicare, ştiinţă, dar şi conştiinţă. Dimensiunea multiculturală nu este un construct artificial, o modă ori o ambiţie conjuncturală, ci este o caracteristică istoric înscrisă în fizionomia universităţii dumneavoastră, una dintre resursele succesului academic şi ale prestigiului ei. În acest sens, a dumneavoastră Alma Mater este unul dintre exponenţii de vârf ai unui spaţiu românesc marcat de o importantă şi productivă diversitate culturală. În cadrul său, minoritatea germană din România şi-a fructificat identitatea sa distinctă, cu valoroase expresii culturale, cu o apreciată contribuţie la echilibrul general al societăţii şi cu un rol important şi recunoscut în procesele istorice care au plasat România în rândul societăţilor democratice europene. Aniversarea a 25 de ani de existenţă a liniei de învăţământ superior în limba germană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai reprezintă doar o bornă a unui drum al cunoaşterii, deschis tot mai multor călători care preţuiesc dialogul şi libertatea”, se menţionează în mesajul preşedintelui.