"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marți, 5 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor și pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008", se arată în comunicatul citat.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.
Vă reamintim că DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului pentru luare de mită și instigare la delapidare. Concret, Costel Alexe este acuzat că ar fi luat mită 22 de tone de tablă de la un combinat siderurgic, bunuri în valoare de aproximativ 103.000 lei.