Iar asta în contextul în care, spune vicepremierul, deja a început să îşi facă simţită prezenţa prin creşterea numărului zilnic de cazuri nou confirmate.
„Vrem, nu vrem, şi la noi vine valul trei. Uitaţi-vă ce se întâmplă la vest de noi, în Slovacia, în Ungaria, în Cehia, ce se întâmplă în nord, în Finlanda, în aceste zile. Se fac restricţii, se fac carantinări foarte dure. În România, în acest moment, noi suntem extrem de relaxaţi. Eu sunt pentru o abordare flexibilă, nu putem închide ţara, nu putem închide şcolile, dar ar trebui să înţelegem că în acest moment există - vrem sau nu vrem, nu depinde de noi - un val al pandemiei care vine spre noi. A ajuns la noi, vedeţi cazurile zilnice cum cresc. Şi în aceste condiţii, noi încă suntem destul de relaxaţi faţă de alţii”, a declarat Kelemen miercuri seara, la un post TV.
Viceprim-ministrul a adăugat că, din punctul său de vedere, „nu s-a întâmplat o mare tragedie” prin faptul că restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii au fost extinse cu o oră, în intervalul orar 22,00 - 5,00, şi speră ca, prin măsurile adoptate, cel de-al treilea val al pandemiei să poată fi controlat.