Kelemen Hunor a afirmat că în urma şedinţei conducerii partidului de vineri au spus că trebuie să se respecte protocolul de guvernare şi acordul semnat şi trebuie să fie un mesaj din partea liderilor politici către societate că sunt oameni care dacă au semnat o hârtie, dacă au ajuns la o înţelegere, indiferent dacă a trecut un an şi jumătate, îşi vor respecta cuvântul dat, pentru că doar atunci se poate restabili încrederea în clasa politică şi în liderii politici. ”Acesta este principiul de la care am plecat, respectarea acordului şi din partea colegilor de coaliţie, din partea PSD şi PNL”, a mai arătat preşedintele UDMR. ”Nu avem niciun motiv să spunem că în continuare nu suntem în stare să conducem Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Mediului. Am acceptat comasarea sau desfiinţarea Ministerului Sportului, eu am propus să fie Autoritate, să fie totuşi o instituţie autonomă fiindcă anul viitor sunt jocurile olimpice şi am acceptat să fie comasate IMM-urile la Economie. (..) Ăsta a fost primul compromis”, a explicat Kelemen Hunor.
El a anunţat că colegii l-au mandatat să ceară respectarea acrodului şi să existe ”o oarecare flexibilitate dacă totuşi colegii de la PNL şi PSD vor discuţii”.
”Atunci rămânem cu Dezvoltarea şi ceva similar cu Mediul, putem să negociem”, a completat Kelemen Hunor. Liderul UDMR a afirmat că vineri i-a sunat şi pe premierul Nicolae Ciucă şi pe preşedintele PSD Marcel Ciolacu, cărora le-a transmis poziţia UDMR. ”Oferta de Energie şi MIPE, sau Energie şi Sănătate a existat încă de miercuri, deci domnul Ciolacu ştia de când l-am sunat că aceste două ministere din punctul nostru de vedere nu sunt acceptabile, adică nu putem să ieşim din protocol”, a anunţat Kelemen Hunor.
”Astăzi, domnul Ciolacu, înainte să iasă în presă, m-a sunat şi mi-a spus că decizia este să mergem cu Energia şi cu MIPE, ceea ce nu putem accepta. Sigur, nu ne-am ridicat de la masă, suntem la masă, discutăm în continuare, în acest moment există un acord al coaliţiei şi până când preşedintele Iohannis nu îl desemnează prim-ministru pe domnul Ciolacu, acesta acord este în vigoare şi atunci va fi responsabilitatea lui să ne cheme la discuţii, în ce format vrea şi să decidă cum merge mai departe”, a arătat Kelemen Hunor.
El a continuat: ”Nu am plecat de la masă, discutăm în continuare.Majoritatea există, în acest moment, o majoritate solidă, nu s-a întâmplat nimic, nu a plecat nimeni din coaliţie, nu a venit nimeni, majoritate va exista şi stabilitate politică şi fără noi”.