"Azi trăim într-o perioadă dificilă şi acasă şi în Europa. În afară de noi, nimeni nu îşi va asuma protecţia comunităţii noastre. Am învăţat foarte repede că putem conta doar pe noi înşine, deoarece pentru alte comunităţi, desigur, sunt prioritare aspectele care influenţează prezentul şi viitorul lor. Prin urmare, atunci când spunem că putem conta doar pe noi înşine, nu există o exagerare în acest sens. Aşa cum nu exagerăm nici atunci când spunem că avem nevoie de aliaţi. Am experimentat acest lucru de sute de ori şi ducem această experienţă cu noi, de generaţii. Astăzi, lumea se confruntă cu schimbări majore, inclusiv Europa", a arătat Kemelen Hunor.
Liderul UDMR a acuzat România că nu a făcut progrese în domeniul poiticililor autonomiste, în favoarea miniorităţilor şi că de aceea ar fi mai bine ca Uniunea Europeană să reglementeze situaţia minorităţilor naţionale autohtone la nivel european.
"România a avut la dispoziţie exact o sută de ani pentru a-şi respecta promisiunile de la Alba Iulia. Au trecut o sută de ani, iar promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni. În Europa, de la Tirolul de Sud până în Finlanda, relaţia dintre minoritate şi majoritate s-a rezolvat decent prin acordarea diferitelor forme de autonomie. Acum este momentul ca acest lucru să se întâmple şi în partea de est a Europei. Am început, deci, să construim un drum în acest sens, dar ne aflăm abia la început. Pentru a progresa trebuie să avem în PE o reprezentare puternică a maghiarilor din Bazinul Carpatic, la care trebuie să contribuie fiecare dintre noi. Există în viaţă cauze şi situaţii care nu depind de noi sau depind doar într-o foarte mică măsură. Însă întărirea reprezentării maghiare din Bazinul Carpatic depinde în totalitate de noi, de nimeni altul", a subliniat Kelemen, citat de Agerpres.
Kelemen Hunor a făcut şi o paralelă cu evenimentele de la 1848.
"Acesta este mesajul şi moştenirea Revoluţiei din 1848: să ne construim singuri destinul. (...) La 171 de ani de la izbucnirea Revoluţiei Maghiare trebuie să rămânem loiali valorilor şi principiilor care au contribuit la măreţia luptei pentru libertate şi care însufleţesc poporul maghiar chiar şi după 8 generaţii, aici în Transilvania, pe pământul natal".