„Este o frustrare şi pentru noi că nu putem obţine informaţiile, dar dacă familia Bodnariu ar fi avut ceva de câştigat prezentând public documentele, ar fi făcut-o. În acest caz, însă, refuzul lor îmi ridică semne de întrebare“, a declarat jurnalistul ziarului ”Vart Land”, din Norvegia.
Legea nu le interzice părinţilor să publice documentele cu privire la acuzaţiile aduse, conform adevarul.ro.
Conform Gabrielei Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii“ din România, în țara noastră părinții consideră o palmă dată copiilor ca pe un mod de a-i educa. În Norvegia, însă, acest gest se poate îăncadra la ”violență domestică”.
În mod normal, Protecția Copilului din Norvegia nu reacţionează luând copiii din familiile lor, ”dacă părinţii sunt deschişi unei colaborări cu sistemul: să fie îndrumaţi, sfătuiţi, ajutaţi să-şi schimbe atitudinea faţă de copii. Dar în cazul Bodnariu nu avem de unde să ştim dacă ei au refuzat sau nu acest ajutor sau dacă Protecția Copilului a intervenit în regim de urgenţă. Dacă au făcut asta, înseamnă că au evaluat situaţia într-atât de gravă“, a declarat un alt jurnalist norvegian, pentru adevarul.ro.