In ciuda declarațiilor liderilor dreptei anti PSD, cele trei partide ca soluție alternativa la colapsul produs de incompetenții adunați fără nici o perspectiva sub aripa lui Ciolacu se afla intr-o tensiune care nu prevede nimic bun și constructiv. Disputa dintre Usr Plus și Pnl s-a acutizat de la inexplicabilul moment al numirii lui Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ.
Trebuie remarcat faptul ca al doilea nivel ingrijorator de tensiune din zona anti PSD este creat din diferența majora de ideologie dintre conservatorii Mișcării populare care susțin Armata, Biserica și Tradițiile și progresiștii de la Usr Plus care dimpotrivă și-au declinat opțiunea anti religioasă, multiculturală și pro lgbt.
După ce a acceptat necondiționat alianța cu PSD-ul condus de Dragnea și a fost parte activa la asaltul asupra statului de drept și al vulnerabilizarii sistemului judiciar, acum partidul etnicilor maghiari este dispus sa devină un partener docil cu condiția sa primească câteva ministere.
Intr-o halucinanare colectivă și pesedistii se visează din nou la guvernare, presedintele Ciolacu oferindu-ne o compunere de clasa a doua in care bolovanind limba romană, ca orice patriot mândru ca fura doar el din propria-i țara a slobozit următoarea fraza in spațiul public: “Sunt foarte mulţi colegi care se încadrează în profilul de a fi primul ministru după 6 decembrie”.
Așadar, cam acesta este tabloul înaintea ultimului tur de scrutin din acest an. Va câștiga cine va reuși sa-și mobilizeze electoratul mai bine, ținând cont de pandemie, apatie și mai ales lehamite. Vom dezbate despre toate acestea împreuna cu Iuliana Scântei, Pnl, Simona Vladica, Pmp, și Simona Spataru, Usr-Plus.