„Permiteți-mi să fiu clar: locul de drept al Ucrainei este în familia euro-atlantică. Locul de drept al Ucrainei este în NATO. Și, în timp, sprijinul nostru vă va ajuta să faceți acest lucru posibil", a declarat oficialul reporterilor în timpul unei conferințe de presă comune, susținute joi, la Kiev alături de președintele Volodimir Zelenski, relatează Reuters preluat de HotNews.ro.
Șeful alianței nord-atlantice a promis că Ucraina va primi în continuare sprijin militar, afirmând că, până în prezent, aliații NATO au antrenat zeci de mii de trupe ucrainene și au oferit un ajutor militar în valoare de 65 de miliarde de euro numai în ceea ce privește ajutorul militar.
„NATO este alături de voi astăzi, mâine și atâta timp cât va fi nevoie", a declarat Stoltenberg, înainte de a-l invita pe Zelenski la summitul NATO de la Vilnius din iulie.
El a subliniat că o inițiativă de sprijin pe mai mulți ani va ajuta Ucraina să facă tranziția de la echipamentele și doctrinele din epoca sovietică la standardele NATO și să asigure interoperabilitatea deplină cu alianța, numind acest lucru „o dovadă a angajamentului pe termen lung al NATO față de Ucraina".
„Nu știm când se va încheia acest război, dar știm că agresiunea rusă este un model toxic care trebuie oprit. Așa că trebuie să continuăm să consolidăm forțele armate ale Ucrainei. Și trebuie să ne asigurăm că există aranjamente robuste și puternice pentru securitatea Ucrainei”, a mai spus oficialul NATO.
La rândul saău, Volodimir Zelenski a declarat că a sosit momentul ca NATO să ia decizia politică de a invita Ucraina să se alăture alianței militare și că Kievul dorește să știe când va deveni membru.
„Sunt recunoscător pentru invitația la summit (summit-ul NATO care va avea loc la Vilnius în iulie - n.r.), dar este de asemenea important pentru Ucraina să primească invitația corespunzătoare pentru aderare", a declarat liderul de la Kiev.
„Nu există nicio barieră obiectivă în calea deciziei politice de a invita Ucraina în alianță, iar acum, când majoritatea oamenilor din țările NATO și majoritatea ucrainenilor susțin aderarea la NATO, este momentul pentru deciziile corespunzătoare", a subliniat Zelenski.
În vizita făcută în Ucraina, Jens Stoltenberg a mers și la Bucha, la un an după ce imagini șocante cu cadavre ale civililor împrăștiate pe străzi au scos la iveală atrocitățile comise de forțele ruse, scrie CNN.
Șeful NATO s-a declarat „profund mișcat” de ceea ce a văzut la Bucha. „Atrocitățile rusești continuă și astăzi împotriva poporului ucrainean, iar cei responsabili trebuie să răspundă”, a spus Stoltenberg.
Aceasta a fost cea de-a patra vizită a lui Jens Stoltenberg în Ucraina în calitate de secretar general al NATO, dar prima de la începutul războiului declanșat în urmă cu aproape 14 luni.