Regizorul câştigător al premiilor Oscar are în plan trei filme care să continue povestea filmului Avatar apărut în 2009. El este sigur că ceea ce va oferi e data aceasta publicului va fi incredibil şi inedit. Aşa că a declarat pentru Empire: te vei c*** pe tine şi vei rămâne cu gura căscată când vei vedea filmul! (sursa)
În vârstă de 60 de ani, Cameron scrie scenariile celor trei filme: Avatar 2, Avatar 3 şi Avatar 4 în Noua Zeelandă însă ţine intriga filmului secretă. S-a întâlnit cu scriitorii Josh Friedman, Amanda Silver, Shane Salerno şi Rick Jaffa timp de şapte luni şi au discutat cu toţii amănuntele fiecărei scene din fiecare film înainte de a le împărţi sarcinile legate de scenariul la care va colabora fiecare.
Membri echipei de actori din primul Avatar sunt şi ei pregătiţi, Sam Worthington şi Zoe Saldana vor juca tot rolurile lui Jake Sully şi Neytiri iar Sigourney Weaver reaparare şi ea, deşi, în primul film, personajul ei moare.
Avatar este în continuare cel mai bine vândut film din toate timpurile, aducând încasări de 2,8 de miliarde de dolari la nivel global iar celălalt film al lui Cameron – Titanic (1997) care deţinea supremaţia a ajuns pe locul II cu doar 2,2 miliarde de dolari încasări. Pe locurile următoare în top 5 cele mai bine vândute filme sunt: The Avengers, Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2 şi animaţia Frozen. Avatar 2 va apărea în cinematografele din SUA în ziua de Crăciun 2016.