În timpul dictaturii soţilor Ceauşescu, despre naşterea Domnului se vorbea doar în şoaptă, principala şi dealtfel singură sărbătoare a lunii decembrie fiind considerată Revelionul. Bradul nu se împodobea în Ajun, ci în noaptea de An Nou, colindele lipseau cu desăvârşire, acestea fiind înlocuite cu cântece de laudă ale dictatorului, iar sărbătorile de iarnă purtau numele de “serbările pomului de iarnă” şi începeau pe dată de 27 decembrie.
Chiar şi în aceste condiţii, românii au reuşit întotdeauna să găsească o cale de mijloc şi că în fiecare an, în ciuda discursului oficial, să aducă în case măcar o rază din lumina Crăciunului. Mult mai sărac că acum, dar cu aceeaşi însemnătate, bradul de Crăciun era împodobit cu ghirlande de hârtie, cu globuri şters colorate şi doar în cele mai fericite cazuri cu bomboane de ciocolată învelite în staniol. Pe lângă dulciuri, la loc de preţ stăteau eternele "simboluri" ale Crăciunul comunist, bananele şi portocalele, conform bzi.ro.
În afară acestor câteva elemente care aduceau familia împreună în zilele de Crăciun, sărbătoarea naşterii Domnului parcă nici nu există, regimul comunist încercând pe toate căile să le ia mintea oamenilor de la asta. Astfel în ceea ce numim noi acum “luna cadourilor”, revistele vremii pomeneau doar de rezultatele exceptioanale ale elevilor la şcoală şi de tradiţionalul “pluguşor” cu care întâmpinau aceştia Anul Nou şi îl aşteptau pe “Moş Gerilă” (varianta comunistă a “Moş Crăciunului” – American).
Din dorinţa de a îl “ucide” pe Santa Claus, s-a ajuns la situaţia penibilă în care Moş Gerilă venea în seară de Revelion înconjurat de 7 pitici.
