Însoţiţi de avocaţii lor, membrii comitetului "Adevăr şi justiţie pentru victimele COVID-19", creat pe Facebook şi care numără în prezent 55.000 de membri, au depus 50 de plângeri la biroul procurorului din Bergamo, oraş din Lombardia şi epicentrul epidemiei din Italia.
"Nu vrem răzbunare, vrem justiţie", a explicat Stefano Fusco, unul din fondatorii grupului pe Facebook, al cărui bunic a decedat în luna martie.
"Plângerile au fost depuse la Bergamo pentru că Țacest oraş este simbolul tragediei care a lovit toată ţara", a mai spus Fusco.
Plângerile vorbesc despre dramele trăite de fiecare din aceste familii: lipsa informaţiilor despre cei dragi, îngrijirea necorespunzătoare a pacienților.
Ele vor fi examinate de biroul procurorului, care va decide asupra eventualei începeri a urmăririi penale şi, dacă va fi cazul, asupra încadrării faptelor, mai arată sursa citată.