Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov în apropierea slujbelor de Paşte, în 17 lăcaşe de cult din Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost descoperite nereguli pe linia de prevenire şi stingere a incendiilor. Oficiali din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov susţin că au fost găsite aproape 50 de deficienţe, iar administratorii bisericilor s-au ales cu avertismente, scrie Mediafax.ro.
"Principalele neconformităţi au vizat amplasarea incorectă a mijloacelor de primă intervenţie, deschiderea uşilor în sensul invers evacuării, precum şi pozarea conductorilor electrici pe materiale combustibile din lemn", susţin reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.
Preotul şi Consiliul Parohial în colaborare cu angajaţii ISU vor evalua, de la caz la caz, în ce măsură prezenţa schelelor din biserică reprezintă o sursă de pericol.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este acoperită de schele de aproape patru ani de când au început lucrările de restaurare, care ar trebui să se încheie la sfârşitul lunii mai.
Pompierii mai recomandă ca în bisericile din lemn să fie evitată aglomeraţia pentru că aici există un risc foarte mare de incendiu. De asemenea, în lăcaşurile de cult trebuie să existe extinctoare, iar la sfârşitul slujbei, preotul trebuie să se asigure că nicio lumânare nu a mai rămas aprinsă.