"Israelul îşi rezervă dreptul de a acţiona în orice moment" împotriva Iranului. "Nu intenţionăm să lăsăm Iranul să devină putere nucleară", a declarat Yair Lapid, ministrul israelian de Externe, imediat după întâlnirea pe care a avut-o la Washington cu secretarul de Stat american, Antony Blinken.
"Dacă diplomaţia va eşua, vom avea pe masă alte opţiuni. Trebuie să acţionăm, este dreptul nostru şi responsabilitatea noastră. Iranul a semnalat public că vrea distrugerea Israelului. Nu intenţionăm să permitem acest lucru", a subliniat oficialul israelian, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului The Times of Israel, citate de Mediafax.
La rândul său, Antony Blinken a semnalat faptul că Washingtonul preferă diplomaţia, "dar timpul se scurge rapid" și "suntem pregătiţi să recurgem la alte opţiuni dacă Iranul nu îşi schimbă direcţia", a subliniat secretarul de Stat american.
Iranul a semnalat că intenţionează să revină, la începutul lunii noiembrie, la negocierile cu marile puteri pe tema relansării Acordului nuclear din 2015. Administraţia de la Teheran a cerut Statelor Unite să modifice abordarea în negocieri. "Este o decizie pur politică. Nu avem prea mult timp la dispoziţie", a declarat recent un diplomat iranian.