„Recunosc acuzaţiile de evaziune fiscală în totalitate şi nu le contest. Solicit reducerea cu o treime a pedepsei, dat fiind faptul că am şi achitat prejudiciul care mi se impută, respectiv 30 de milioane de lei. Dovedesc cu ordine de plată şi note de plată, dar şi extrase de cont”, a declarat Irina Socol, în fața instanței.
Mai mult, Irina Socol a susţinut că s-a deplasat la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că a făcut două denunţuri. Surse judiciare spun că unul dintre denunţuri este în Dosarul „Microsoft”.
Potrivit corespondentului Realitatea TV, "magistratii de la Tribunalul București au formulat o cerere către procurorii DNA, pentru confirmarea denunțurilor făcute de către Irina Socol".
Potrivit anchetatorilor, Irina Socol este acuzată că a încheiat contracte fictive cu firmele unor cetăţeni rromi din Ilfov, pentru a simula cumpărarea unor softuri şi pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat. Din 4 noiembrie 2014, Irina Socol se află în arest la domiciliu.
După studierea actelor depuse de avocaţii lui Socol la dosar, în 8 aprilie, instanţa urmează să stabilească dacă îi va înlocui acesteia arestul la domiciliu cu o măsură mai blândă.