Omul de afaceri Ioan Crişan, mort în urma exploziei care a avut loc pe 29 mai 2021, în parcarea unui supermarket din Arad, a ars de viu. Primele informaţii indicau faptul că suflul exploziei a dus la moartea omului de afaceri arădean, însă o filmare primită de jurnaliștii de la aradon.ro dovedeşte faptul că Ioan Crişan a supravieţuit exploziei, fiind, însă, ucis de flăcările care au cuprins maşina. În imagini se poate vedea la un moment dat cum mâna lui Ioan Crișan se mișcă cel mai probabil în încercarea de a scăpa din flăcări. Se pare că omul de afaceri încerca din răsputeri să iasă din maşina distrusă de explozie.
Percheziții în Arad, la 3 ani de la decesul afaceristului Ioan Crișan, mort după ce mașina i-a sărit în aer. Ce au aflat procurorii despre atentatul cu bombă
Afaceristul continuă să se zbată secunde bune, încercând să se elibereze de sub scaunul căzut peste el şi încercând să ajungă cu mâna dreaptă la mânerul portierei din dreapta, spate. Efortul i-a fost, însă, în zadar.
Bomba care l-a omorât pe omul de afaceri din Arad, montată sub scaunul șoferului
Bomba care l-a ucis pe Ioan Crișan, a fost montată sub scaunul mașinii pe care o conducea. În urma exploziei, balamalele scaunului au fost smulse.
Din primele cercetări, scaunul pe care stătea omul de afaceri Ioan Crişan, a fost efectiv rupt și aruncat în plafonul mașinii.
Celelalte șuruburi și balamale din mașină au fost găsite la locul lor, arzând doar tapițeria.