”România are o oportunitate uriașă la acest început de an și în același timp o provocare imensă, să finalizeze rapid Planul Național de Redresare și Reziliență prin care putem finanța proiecte de de dezvoltare de peste 30 miliarde de Euro.
După votul în comisiile de specialitate din Parlamentul European de la începutul acestei săptămâni privind Mecanismul European de Redresare și Reziliență, acești bani sunt aproape și trebuie să fim pregătiți să-i investim cât mai repede. Mai este nevoie doar de un vot în plenul Legislativului european la începutul lunii februarie și primele fonduri vor fi deja disponibile în acest an pentru statele membre.
În calitate de membru în Comisia de afaceri europene din Camera Deputaților voi sprijini toate demersurile necesare de dialog între Guvern, Parlament, autorități locale, mediul de afaceri și societate civilă pentru adoptarea cât mai rapidă a Planului Național de Redresare și Reziliență în conformitate cu obiectivele de finanțare incluse în programul de guvernare al actualului Guvern astfel încât să răspundă eficient nevoilor de dezvoltare și de reformă ale României.
În acest sens, este bine de știut că, urmare a eforturilor de negociere și a propunerilor făcute de europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, în calitate de co-raportor al Parlamentului European, Mecanismul European de Redresare și Reziliență va permite flexibilitatea necesară pentru finanțarea proiectelor de investiții și de reformă care răspund atât priorităților strategice ale Uniunii Europene cât și obiectivelor naționale de dezvoltare specifice la nivel fiecărui stat membru.
Tot ca urmare a propunerii făcute de Siegfried Mureșan, avansul din sumele alocate pentru statele membre a crescut la 13%, ceea ce înseamnă că aproape 4 miliarde de Euro vor fi disponibile imediat pentru România, cu 1 miliard de Euro în plus față de propunerea inițială.
Prin urmare, vom avea posibilitatea de a folosi peste 30 miliarde de Euro, din care 4 miliarde Euro încă din acest an, în proiecte de infrastructură esențiale pentru dezvoltarea României, în proiecte pentru modernizarea sistemului sanitar, pentru pentru îmbunătățirea sistemului de educație și a serviciilor publice, precum și pentru redresarea mediului de afaceri după pandemie, în proiecte care să contribuie totodată la tranziția spre o economie verde și la digitalizarea țării.
Iar în calitate de deputat PNL de Vrancea, voi susține finanțarea cu prioritate a proiectelor de dezvoltare necesare pentru Vrancea și regiunea Moldovei cum este Autostrada Moldovei A7, dezvoltarea infrastructurii de irigații și reluarea lucrărilor la canalul Siret-Bărăgan, construcția de spitale noi (Focșani, Iași) și campusuri școlare, extinderea rețelelor de gaze naturale, înființarea de parcuri industriale și hub-uri tehnologice în regiune.
Aceste proiecte contribuie atât la reducerea decalajelor de dezvoltare și la îmbunătățirea sistemului de sănătate și de educație cât și la combaterea schimbărilor climatice, reducerea traficului interregional poluant, mai ales în zonele urbane fără centuri ocolitoare și fără acces la autostradă (precum Focșani, Adjud, Bacău și celelalte mari orașe de pe traseul A7). De asemenea, prin înființarea de parcuri industriale și hub-uri tehnologice pot fi realizate ecosisteme de afaceri inovative care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților și a economiei digitale.
Aceste proiecte au fost deja propuse în Planul Național de Redresare și Reziliență care a fost transmis Comisiei Europene și au fost incluse în Programul de guvernare PNL ”Dezvoltăm România”, care stă la baza programului de guvernare al actualului Guvern.
Prin urmare, Planul Național de Redresare și Reziliență transmis Comisiei Europene de Guvernul PNL în 2020 este un punct de plecare foarte avansat și foarte important, care poate fi finalizat cât mai curând prin implicarea tuturor celor interesați de dezvoltarea rapidă a României.
Alături de Siegfried Mureșan, co-raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul European de Redresare și Reziliență, și de colegii noștri europarlamentari PNL din PPE, voi folosi calitatea de membru al Comisiei de afaceri europene din Parlamentul României pentru a susține Guvernul în dialogul foarte bun început în 2020 cu Comisia Europeană privind Planul Național de Redresare și Reziliență astfel încât acesta să fie finalizat și adoptat cât mai curând. Ne ținem de cuvânt, #DezvoltamRomania prin investiții cu fonduri europene”, a transmis Dancă.