Preşedintele Klaus Iohannis e printre favoriţii cursei pentru funcția de președinte al Consiliului European, cel puţin aşa susţine publicaţia Financial Times.
În prezent, această poziţie este ocupată de polonezul Donald Tusk, dar din toamnă şi Comisia Europeană, şi Consiliul European vor avea noi şefi, pe baza rezultatelor de la alegerile europarlamentare din 26 mai.
Alături de Klaus Iohannis, Financial Times îi menționează ca potențiali candidați la această funcție pe premierii Belgiei, Luxemburgului şi Portugaliei. Ei ar putea fi posibili succesori ai lui Donald Tusk la şefia Consiliului European.
Negocierile sunt în toi, mai ales că săptămâna viitoare are loc summitul european. Liderii trebuie să ajungă la un compromis, iar marile familii politice îşi vor împărţi şefia Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European.
Articolul din Financial Times susține că tensiunile franco-germane apărute în ultima vreme complică negocierile pentru conducerea principalelor instituții europene.