Administrația Prezidențială a anunțat marți seara că președintele Iohannis a semnat decretul de desemnare a lui George Ciamba ca ministru al Afacerilor Europene în locul lui Adrian Negrescu.
Cu câteva ore mai devreme, Iohannis declarase că va citi propunerea PSD într-o notă pozitivă, dat fiind că a colaborat bine până acum cu Ciamba, care este un "bun expert în afaceri europene".
Iohannis nu a spus încă ce decizie va lua în cazul Ministerului Educației, unde propunerea PSD este Ecaterina Andronescu.
"Parcă acum câteva săptămâni se făcea mare tam-tam cu remanierea guvernamentală. Văd că au lăsat-o mai moale şi acum se face o remaniere cu ţârâita, cred că ar fi o exprimare potrivită. Adică unul câte unul este convins să plece şi înlocuit cu cineva propus de partid. Se pare că voi primi două propuneri, dintre care una va fi analizată foarte, foarte repede şi mă voi strădui să dau un răspuns rapid. Este vorba de ministrul delegat pentru afaceri europene. Totuşi, totuşi, ne pregătim pentru a prelua la 1 ianuarie Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi nu avem un ministru care gestionează aceste afaceri. Nu ştiu de ce a demisionat ministrul Negrescu, nici nu a dat explicaţii foarte clare. Cert este că nu avem ministru al afacerilor europene în ajunul Preşedinţiei. Propunerea care a fost făcută mi se pare una pe care o voi citi într-o notă pozitivă. Cu domnul Ciamba am mai lucrat, este un bun expert în afaceri europene, am colaborat bine până acum şi cred că este foarte important să dau repede o rezoluţie pe această propunere ca să ne mişcăm odată. Eu nu am criticat Guvernul pentru a-i opri din muncă, eu am criticat guvernul ca să-i impulsionez, doar, doar se întoarce cineva din Arabia şi pune mâna şi lucrează ceva. Măcar acum în ceasul al 12-lea", a spus Iohannis într-o declarație de presă.