„Cred că între timp ar fi un număr considerabil mai mare care au salariul mai mare decât preşedintele, dar asta sigur că este o problemă sistemică şi nu cred că poate fi rezolvată prin măsuri punctuale. Trebuie să avem o discuţie aşezată, aprofundată pentru a garanta sustenabilitatea sistemului de impozitare. Aşa măsuri scoase cu penseta dintr-un pachet posibil pot fi discutate. Evident, toate trebuie să fie discutate, dar eu mă aştept de la coaliţie să vină cu o soluţie integratoare. Dacă vrem să umblăm la salarii şi impozitare, ok, dar hai să o facem pe tot sistemul, să îl reaşezăm şi să căutăm ceea ce se numeşte sustenabilitate şi echitate socială”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat marţi la Buenos Aires dacă este oportună o astfel de supraimpozitare şi dacă liderii coaliţiei îşi vor respecta promisiunea că nu vor exista creşteri de taxe şi impozite noi.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a propus luni, în coaliţia de guvernare, impozitarea progresivă a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui, respectiv 25.000 de lei, măsură care ar urma să se aplice atât la stat cât şi la privat. Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu o analiză, într-o săptămână, privind impactul unei astfel de măsuri.
De asemenea, premierul şi liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat, marţi la Iaşi, despre discuţiile din coaliţie privind o impozitare a veniturilor suplimentare, că este adevărat că aseară au discutat, el precizând că nu este vorba despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri. El a precizat că pachetul de masuri nu va intra în vigoare de la 1 mai, care este săptămâna viitoare. „Nu avem cum să luăm această decizie până când Ministerul de Finanţe nu va prezenta o analiză clară”, a arătat şeful Executivului.