""Acest cadru este cu siguranţă unul propice pentru a discuta despre viitorul educaţiei româneşti. Sunt prezenţi aici mulţi dintre cei care au avut şi, cred eu, vor avea responsabilitatea organizării nu doar a mediului universitar, ci a întregului învăţământ românesc. (...) Şi chiar dacă la Centenar am început anul universitar cu provizorate, atât la Ministerul Educaţiei, cât şi la Ministerul Cercetării, sunt convins că sunteţi printre cei care vă doriţi stabilitate, coerenţă şi viziune în perioada următoare", le-a transmis Iohannis participanţilor la eveniment.
Totodată, Iohannis a susținut că educația se află într-un moment de cumpănă, la fel și domeniul cercetării.
"Educația românească se află într-un moment de cumpănă, în care deciziile prezente vor determina capacitatea sa de a răspunde corect provocărilor viitorului. Universitățile, de exemplu, sunt din ce în ce mai expuse globalizării și internaționalizării și, astfel, sunt obligate să devină tot mai competitive. (...) Sunt esențiale debirocratizarea, existența unui personal administrativ calificat și adaptarea curriculară. Adaptarea presupune și proceduri rapide de recunoaștere a diplomelor și politici de atragere a talentului. Este în interesul universităților să militeze pentru astfel de schimbări”, a declarat președintele.
El a precizat că ne situăm în continuare pe ultimul loc în UE ca număr al studenților, pe fondul declinului demografic. În plus, nevoia de specialiști a pieței nu este satisfăcută și este nevoie de o relație de colaborare între universități, mediul de afaceri și societate.
Revenim cu mai multe detalii.