Cumpărarea terenurilor de către familia Băsescu încă nu s-a finalizat după 10 ani. Ioana Băsescu a dat în judecată Oficiul De Cadastru Călărași după ce nu i-a aprobat intabularea a patru parcele cumpărate în anul 2013. Tranzacția de atunci a fost una controversată, suma de 1,3 milioane de euro a fost luată cu împrumut de fata președintelui, iar presa a speculat că în spatele tranzacției era Traian Băsescu, potrivit fanatik.ro.
Peste 100 de săteni din Nana au sechestru pe terenuri. Aceștia dau vina pe Traian Băsescu
Imediat după ce familia Băsescu a cumpărat moșia de la Nana, procurorii au deschis un dosar care se referă la retrocedarea terenurilor. Fiica cea mare a lui Traian Băsescu a avut calitatea de martor în dosar, în care mai mulți funcționari din primărie, în frunte cu primarul PSD al comunei din Călărași, Gheorghe Dobre, au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals și spălare de bani. Terenurile au fost plasate ulterior sub sechestru.
Funcționarii au fost acuzați că au retrocedat ilegal 128 de terenuri agricole cu o suprafață totală de 2.000 hectare și ar fi prejudiciat comuna cu peste trei milioane de lei. Procesul s-a încheiat după ce faptele s-au prescris, iar terenurile au fost scoase de sub sechestru.
Citește și Traian Băsescu, reclamat de Parchetul General la CSM, după declarațiile despre ancheta de la Nana