Noul drum rapid reduce distanțele și crește afacerile
Finalizarea primelor loturi din Autostrada A7 până la sfârșitul anului marchează o schimbare majoră pentru Moldova, reducând timpul de călătorie între București și Gura Humorului la aproximativ 4 ore, de la 7-8 în prezent. Această infrastructură modernizată va facilita nu doar transportul de mărfuri, ci va sprijini dezvoltarea afacerilor de-a lungul traseului și va atrage investitori, oferind companiilor din Moldova conexiuni mai sigure și mai rapide cu restul țării.
Bucovina, posibila noua Valea Prahovei a Moldovei
Operatorii de turism estimează că Autostrada A7 va crește accesibilitatea către destinațiile turistice din Moldova, în special Bucovina, o regiune cu potențial natural și cultural remarcabil și are potențialul de a deveni o alternativă la Valea Prahovei, mai ales pentru bucureșteni.
Această creștere a turismului va stimula economia locală, generând venituri mai mari pentru afaceri și susținând dezvoltarea sectorului de evenimente și călătorii de afaceri, contribuind astfel la diversificarea economică a regiunii.
Stabilitate economică și locuri de muncă
Impactul Autostrăzii A7 se va resimți nu doar în comerț și turism, ci și în stabilizarea locurilor de muncă în regiune. Prin crearea de noi locuri de muncă și prin stimularea economiei locale, autostrada are și mari șanse de a reduce migrația forței de muncă din Moldova atât către restul României, cât și în străinătate.
Accesul facil la piețe și crearea unei infrastructuri stabile sunt factori esențiali pentru o economie sustenabilă. Autostrada A7 este un proiect strategic pentru Guvernul Ciolacu, contribuind la securitatea economică și dezvoltarea pe termen lung a regiunii Moldovei.
130 km din A7, inaugurați în acest an
Guvernul Ciolacu a inaugurat la 7 noiembrie primii 11 km ai A7, proiect finanțat prin PNRR, marcând un pas important în modernizarea infrastructurii din România. Până la sfârșitul anului, vor fi finalizați 130 km, oferind noi oportunități economice regiunii. Premierul Ciolacu subliniază că proiectele de infrastructură și reindustrializare sunt esențiale pentru dezvoltarea Moldovei și a întregii țări.
„E pentru prima oară când se face dreptate în Moldova. După 30 de ani, în sfârșit, vorbim de investiții evidente atât în infrastructură. (…) În momentul în care ai autostrăzi, ai eficiență, ai competitivitate automat și sunt ferm convins că viitoarea provocare vor fi încărcările și descărcările de pe autostradă, unde vor veni, cum e normal, investiții, investiții în zona privată”, a declarat premierul Ciolacu.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010