Se numeşte ROBO Geniu şi este un minirobot pe şenile, destinat aplicaţiilor speciale în teatrele de operaţii. Este capabil să detecteze de la distanţă bombe, grenade, mine şi orice altă armă explozivă, inslusiv dispozitive improvizate. În acelaşi timp, e la fel de potrivit şi ca material didactic – pentru cursanţii în domeniul tehnologiilor militare avansate.
Minirobotul pe şenile este creaţia unei hunedorence de 25 de ani – ofiţer în Ministerul Apărării Naţionale. A fost meşterit din câteva sute de piese, a costat 1.000 de lei şi este un prototip care nu depăşeşte 50 de centimetri lungime, scrie zhd.ro.
Diana Andreea Aniela Ioan a conceput maşinăria în cadrul lucrării de licenţă, la absolvirea Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu. A lucrat la ea două luni şi a făcut-o mai mult din joacă, iar ideea a pornit de la un film – îşi aminteşte hunedoreanca.
"În Academie, era o modă. Să-ţi faci licenţa la materii la care ai foarte mult de citit. Iar eu tocmai de asta am fugit. Prefer matematica în locul cărţilor de lectură. Aşa că m-am gândit să concep un robot. Ideea mi-a venit după ce am văzut un film în care personajul principal ucidea oameni de la distanţă cu un minirobot. Al meu face exact invers. Salvează vieţi. Vieţile militarilor din teatrele de operaţii. Concret – ROBO Geniu vizualizează câmpul operativ, detectează orice dispozitiv exploziv aflat în zonă şi transmite informaţiile în timp real", explică inventatoarea robotului.
"Ce n-am ştiut, am aflat de pe Internet. Iar când nu mi-a mai fost de folos Internetul, am cerut ajutorul profesorului de fizică din liceu, Mircea Nistor. E un geniu! Într-o sâmbătă, mi-a arătat cum să asamblez toate piesele", spune Diana Ioan.
ROBO Geniu are patru grade de mobilitate, o structură mecanică simplă, deplasare autonomă şi acţionare electrică. Are în componenţă câteva sute de piese şi a fost construit, în mare parte, din jucării.
Citeşte mai mult pe zhd.ro.