Vă prezentăm, în continuare, interviul:
Ce ați simțit când ați auzit că se închide dosarul Revoluției?
O ușoară dezamăgire, am vrut să intru și eu în posesia documentului și să-l privesc din postura de istoric. Interesul meu a fost unul profesional, m-a interesat să văd cu ce argumente a fost închis dosarul. Mi-am dat seama că în realitate declarația ministerului public lasă, de fapt, deschis dosarul, prina anumite paragrafe pe care le conține, lasă, totuși deschis pentru alte infracțiuni. Sunt unele infracțiuni pe care le prezintă ca fiind nedemonstrate, altele au fost deja judecate, altele sunt prescrise. Am citit mii de file. Am citit dosarul acest aproximativ o lună și jumătate zi de zi.
În acest document este vorba de o serie întreagă de infracțiuni. Argumentația pentru închiderea dosarului constă în faptul că o serie întreagă de infracțiuni fie s-au prescris, fie nu există legislație pentru ele. Vă dau un exemplu, mineriadele. Noi nu avem o legislație care să incrimineze războiul civil. Ceea ce știu eu din cercetarea mea de 16 ani, am studiat, de exemplu, mii de pagini de mărturii de la Comisia Senatorială. Știți că a fost Comisia Senatorială, celebră, condusă de Sergiu Nicolescu, apoi de Gabrielescu, la Senat. Am stat și am citit acolo și am copiat o serie întreagă de documente. Sunt o serie întreagă de lucruri care rămân deschise în acest dosar, pentru că reprezintă altceva decât ceea ce ne prezintă și constată cu temei juridic Ministerul Public. V-am spus că germenii se află chiar în interiorul documentului.
Citez: “Dacă până în momentul în care fostul președinte Nicolae Ceaușescu a părăsit sediul CC al PCR, forțele de ordine au acționat în baza (subliniez) ordinelor și măsurilor dispuse de factorii politici și militari”. Ceea ce este perfect corect. Toată represiunea cu 162 de morți a fost ordonată neconstituțional și ilegal, după Constituția de atunci. Ordinele lui Ceaușescu au fost date neconstituțional și ilegal și executate neconstituțional și ilegal de ministrul Apărării, Vasile Milea. Ordinul 14.8 emis de Milea cu drept de foc la Timișoara, fără să existe temeiul legal sau constituțional. Fără să existe starea de necesitate, cu toate că Ceaușescu o invoca, mințindu-l pe Milea că a decretat starea de necesitate. Ca să închidem subiectul Timișoara. Starea de necesitate, știu juriștii foarte bine, se decretează și doi, se proclamă, prin constituție ai obligația să proclami starea de necesitate, să o anunți public! Toate ordinele lui Ceaușescu s-au dat între el și Milea, sau între diferiți alți factori, sau prin teleconferințe. El nu a fost proclamat, actul de stare de necesitate pentru represiunea de la Timișoara și pentru represiunea de la București, din 21 noaptea, nu a existat. Ele s-au făcut neconstituțional și ilegal. De aceea, afirmația Ministerului Public din declarație este perfect legitimă. În baza ordinelor și măsurilor dispuse de factorii politici și militari. Acesta este un criteriu valabil tot timpul. Unde există instituții, există responsabilitatea pentru dispoziții, acte.
„Împotriva manifestanților care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, liberatate și democrație, duă acest moment, în condițiile în care euforia generală privind victoria, evoluția a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceaușescu la conducerea țării, cu ajutorul unor forțe fidele, nu a mai existat o acțiune a organelor statului împotriva manifestanților, ci o acțiune comună îndreptată conform percepției create împotriva unor elemente contrarevoluționare care acționau împotriva voinței întregii populației”
Ce a fost în decembrie 1989?
Uitați de mine, n-ar importanță ce am scris și ce am spus eu. Eu am spus că în România a avut loc un proces revoluționar, adică o revoulție, desfășurată între 14 decembrie 1989, Iași, și 20 mai 1990, alegerile libere nu și corecte, dar declarate libere. Acesta este procesul revoluționar prin care a trecut România, care este definit nu numai de istorici. Timișorenii sunt foarte supărați pe mine că a început revoluția la Iași, potrivit istoricilor. Dar sigur că aspectele determinate care au introdus violența, care au introdus represiunea, au fost la Timișoara. Dar nu pute nega evenimentele de la Iași. Acolo avem partid politic în ilegalitate, avem primul program politic revoluționar. Sigur, era adus din URSS de Pere Stoica. Știți cum era semnat programul de la Iași din 28 noiembrie 1990? Era adus din URSS programul. Ei nu le-au luat în considerare pentru că aceste manuscrise venite din URSS și date lor pe 28 noiembrie 1990 erau semnate Frontul de Salvare Națională.
Eu am o carte de interviuri cu Virgil Măgureanu în care acesta explică cu mulți ani înainte, pe linia sovietică, în primul rând prin Militari venise povestea cu FSN, cu mulți ani înainte. Iar domnul Iliescu, la început dânsului nu i-a plăcut titlul ăsta. El a propus ăs se numească Frontul Patriotic Socialist. Nu i-a plăcut Frontul de Salvare Națională, însă în prima lui apariție publică, la televizor, a trebuit să spună “ne vom constitui într-un comitet al salvării naționale”. Procesul istoric, așa cum îl privesc istoricii, sigur politicienii pot să-i spună cum vor ei, revoluție, legătură. Nenorocirea la noi a fost că mulți ani de zile s-a afirmat că, de fapt, n-a fost deloc revoluție ci numai lovitură de stat sau invers. Revoluția este o categorie istorică. Duceti-vă să vedeți în vreo legislație din lume sau în vreun cod penal cuvântul revoluție. Nu există așa ceva, nu este un produs juridic, este un produs specific al domeniului istoriei. Deci, istoricii sunt cei care opereaza și cei care au inventat și definit termenul de revoluție. Este un proces care se desfășoară, în care sub conducerea FSN-ului al lui Iliescu, în România s-au petrecut niște transformări. Nu complete, nu așa cum le-a vrut revoluția din stradă, mai categorice.
Și, unu, a răsturnat regimul politic și pe conducătorul acestuia. Doi, a enunțat dorința de a trece la alt regim politic, regim parlamentar modern, printr-un program politic parțial respectat.
Deci, cele 10 puncte citite de Iliescu în noaptea de 22 decembrie știți că aveau două puncte problematice istoriei. Punctul 9, care spunea că rămânem fideli Tratatului de la Varșoria. Ceea ce nu a fost sub nicio formă vreo idee revoluționară. Asta n-a aparținut revoluției din stradă niciodată. Momentul cheie surprins este legat complet de treaba asta. Rămânem în Tratatul de la Varșovia era principala garanției, pentru că era principala preocupare a URSS-ului, ieșirea României de la Varșorvia. Dacă în România se făcea o rvoltă spontană, cum există documentul, sunt trei de fapt înaintate lui Gorbaciov de comisiile de analiză. Și acolo spunea, marele pericol, ieșirea imediată a României din Tratatul de la Varșovia. Astea sunt din 2 februarie 1989, primele două raporturi, înaintate de Comisia de analiză.
Punctul al doilea care a fost problematic în programa FSN este punctul 3. La punctul 3 se spunea că se va instala în România separația puterii stat. Ori pe 25 ianuarie 1990, Iliescu și cu grupul său declară și înființează partidul FSN cu dânșii la putere. Nu este conform punctului 3. Gândiți-vă că țara a fost condusă, din 27 decembrie, când are loc prima ședință CFSN, cu disidenții. O serie întreagă de revoluționari și mai ales cei care erau pe lista aceea anunțată Toți oamenii aceștia au decis că CFSN-ul are o putere provizorie până la alegeri. Ori, transformarea în partid, înregistrarea ca partid politic cu rămânere la putere. Și, doi, actul și mai important. Aduceți-vă aminte că s-a înființat CPUN. Eu nici la ora asta nu am primit un răspuns, în baza cărei legi a stabilit acest partid FSN abia înființat 50% ponderea FSN în primul Parlament Românesc și 50% celelalte partide.
Cine a fost lângă Ion Iliescu?
Mult timp a fost Silviu Brucan. Trebuie să vă puneți întrebarea dacă toți cei din mulțime știu ce înseamnă o revoluție. În schimb, între acei conducători existau oameni care știau foarte bine ce este o revoluție. Silivu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican Voiculecu.
Brucan a fost cel care a insistat, iar Gelo Voican Voiculescu a preluat acest subiect și a făcut presiune asupra lui Ion Iliescu să-l omoare pe Ceaușescu.
Eu am stat de vorbă, amical, cu câțiva dintre ofițerii care l-au păzit pe Ceaușescu în cazarma din Târgoviște. Cu unul dintre ei, chiar cel care a stat noapte de noapte cu Ceaușescu și de la care am aflat lucruri extraordinare.
Și l-am întrebat: Domne, ce naiba ați vorbit cu Ceaușescu două nopți, trei nopți în tab? Că stăteau într-un tab în mijlocul unității. Și mi-a relatat, locotonent colonel Stoica, cel care l-a păzit, mi-a relatat niște scene istorice. Au discutat despre Militaru, despre Iliescu, dar la un moment dat, în timpul dialogului când Stoica se plângea că a fost frig în casă și Ceaușescu îi spunea că a trebuit să dea puii la ruși. Au vorbit trei zile. Și la un moment dat nu știu cum îi vine lui Stoica și îi spune “haideți, tovarășe Ceaușescu, că s-a terminat și cu socialismul ăsta sau cu comunismul ăsta”. Și Ceaușescu are un moment de șoc, așa. Și se uită în întuneric, sunt scene de film, și pune mâna pe genunchi și spune “băiețică, comunismul nu va dispărea din această țară, pentru că este înrădăcinat adânc în poporul român”. Și mai este o scenă. La un moment dat, Stoica spune cu revoluția asta de afară, la care Ceaușescu întreabă “care revoluție?”. Și spune “tovarășe căpitan, în țara asta eu fac revoluție!”
V-am spus că o să vă răspund la întrebarea “revoluție sau lovitură de stat?”. Să ne înțelegem asupra celor două elemente. Am explicat clar că a fost o revoluție în România. A fost confiscată și deturnată această revoluție, prin această lovitură, o acțiune militară pe care istoricii o încadrează subcategoriei istoriei lovitură de stat.
