"Deci, voi, în momentul ăsta, orice ar fi, trebuie să aveți un venit, indiferent ce-ar fi. Că mor, că trăiesc, că mă duc în morții mamii, voi trebuie să rămâneți pe picioare, ca să poa să trăiască și ăla liniștit. Și așa e și ăla agitat. I-am spus, ca să nu cumva să afle sau să se întâmple ceva. Dar, n-aveam cum să nu-i spun, că altfel se speria de leșina. Nu știu, o să mă gândesc... să fac și cât fac, dar nici ca să mă duc ca mielul la tăiere, n-accept chestia asta, cu orice consecințe. Fiecare să își ia partea lui de vină. Și mă jur în fața ta că n-am nicio vină, niciuna! E doar că la momentul oportun le-am dat picioare-n gură și n-am vrut să fac ce-au .... ce-au zis ei. Iar acuma vor să mă scoată pe mine țap ispășitor. Mă jur că n-am nicio vină! Îți dau seama am avut creierii acasă și am știut.... agenți acoperiți, vai de p... mea. Dar, îți dai seama, că or să rupă toate alea din context, or să facă... le asamblează ei în așa fel încât să refabrice dosare", spune fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, într-o conversație cu o persoană neidentificată.