Suntem ''pe drumul cel bun'', a indicat Merkel, adăugând că a convenit cu Biden că este ''indispensabil'' ca Ucraina să rămână implicată în tranzitul gazelor ruseşti către Europa.
Însă, mai spune şefa guvernului german, subiectul Nord Stream 2 a fost abordat pe scurt la această primă întrevedere a sa cu preşedintele american, ce s-a axat în special asupra summitului pe care Joe Biden îl va avea miercuri cu omologul său rus Vladimir Putin la Geneva.
Angela Merkel se va deplasa la Washington pe 15 iulie pentru discuţii mai aprofundate cu liderul de la Casa Albă.
Cu trei săptămâni în urmă, administraţia preşedintelui Joe Biden a renunţat parţial la îndelungata opoziţie a Washingtonului faţă de realizarea gazoductului Nord Stream 2, despre care SUA consideră că va spori dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia şi va diminua rolul geostrategic al Ucrainei prin reducerea volumului gazelor ruseşti ce va tranzita această ţară. Susţinătorii realizării Nord Stream 2 afirmă că opoziţia SUA faţă de acest proiect este determinată şi de reducerea importului de gaze naturale lichefiate din SUA în Europa.
Schimbarea de poziţie a Washingtonului poate fi interpretată ca un gest de bunăvoinţă al noului preşedinte american faţă de Germania, dar şi o recunoaştere a faptului că Washingtonul oricum nu mai poate face mare lucru pentru a opri acest proiect ce este aproape finalizat.