Ioana Haidemac avea 28 de ani şi a plecat anul trecut în Anglia, unde lucra ca menajeră. Ea a fost vazută ultima dată miercurea trecută, iar pentru că, timp de două zile, rudele şi prietenii nu au mai reuşit să o contacteze, vineri dimineaţă au anunţat dispariţia acesteia la poliţia din zona în care locuia femeia.
După câteva ore, politiştii au găsit trupul femeii într-un apartament, după o intervenţie în forţă, la 80 de kilometri distanţă de locul unde locuia. Turiştii cazaţi într-un hotel din apropiere de locul crimei, au declarat jurnaliştilor britanici că poliţiştii au spart uşa apartamentului, conform portalului stirileprotv.ro, citat de agenţia News.ro.
La scurt timp, principalul suspect în acest caz, un bărbat de 29 de ani, a fost arestat. Deocamdată, nu se ştie din ce motiv s-a ajuns la crimă. Dintr-un comunicat al poliţiei reieşea că femeia a fost ucisa în mod brutal, fără să fie date alte detalii.
Rudele femeii au fost şocate de veste. "M-a durut inima, am stat lângă nevasta mea toată noaptea, că numai seara târziu am aflat noi”, a spus socrul tinerei, Andras Culcear. Până anul trecut, când a decis să plece în Anglia împreună cu partenerul ei, femeia a lucrat la o firma din Arad.
Cei doi copii ai femeii, în vârstă de trei şi 12 ani, locuiau în ţară, însă când a avut loc tragedia se aflau în vizită la părinţi. Bunica lor a plecat în Anglia, pentru a-i aducă acasă.
Presa engleză a relatat despre această crimă, scriind: "Prea tânără să fie un înger". De asemenea, foştii colegi ai tinerei au anunţat că vor ajuta familia să îi repatrieze trupul. Rudele sunt ajutate şi de autorităţile engleze.