La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și polițiștii Secției 4 Poliție Pitești.
Minorul în cauză, de 16 ani, din Pitești, a fost transportat la spital, în stare de inconștiență.
Conform presei locale, din primele verificări a rezultat că acesta ar fi căzut în mod accidental, posibil pe fondul consumului de alcool, de la balconul locuinței, unde se afla în vizită.
Polițiștii desfășoară cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.