UPDATE: În jurul orei 11, pasagerii au fost scoşi din terminal şi aşteaptă să treacă din nou prin punctul vamal. Ei au primit o scrisoare din partea companiei Wizzair, în care li se spune că îşi vor primi banii înapoi, plus o compensaţie de 20% din preţul biletului. Li s-a promis de asemenea apă şi sandwich-uri, dar acestea nu au ajuns încă la călători.
Cursa Wizz Air cu destinaţia Basel, Elveţia, trebuia să plece la ora 7:20 de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj, dar ea nu a putut decola la timp.
"A fost un incident minor în care a fost implicată şi aeronava. Un utilaj a atins uşor avionul şi acum se fac verificări, după care va decola. Este vorba de un utilaj de alimentare cu apă potabilă, avionul a fost zgâriat şi mecanicii Wizz Air fac verificări", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
Iniţial, jumătate dintre pasageri au fost îmbarcaţi, iar alţii au făcut drumul cu autobuzul până la avion, apoi au fost întorşi în aerogară. La 9.30, după ce au stat două ore şi jumătate în avion, şi primii pasageri au fost aduşi înapoi în aerogară.
Pasagerii au fost anunţaţi că avionul va decola la 12:30, aşadar cu peste 5 ore întârziere faţă de program.
La începutul anului, pe 7 ianuarie, un avion al companiei Blue Air, cu 110 pasageri la bord și șase membri ai echipajului, care efectua o cursă charter de la Bucureşti, a ieşit de pe pista Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" din Cluj, la aterizare, fără a exista persoane rănite.