Medicul şef UPU-SMURD al Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani, Ramona Guraliuc, a declarat, duminică, pentru News.ro, că cele două victime sunt intubate şi ventilante mecanic după producerea unei explozii. Acestea au suferit arsuri de căi aeriene, de torace superior şi membre superioare, fiind afectată aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului.
”Sunt stabile din punct de vedere hemodinamic şi în acest moment aşteaptă avizul pentru un transfer ori către centrul din Iaşi, ori către Bucureşti”, a afirmat Ramona Guraliuc.
Cele două fete, una de trei ani şi cealaltă de opt ani, erau singure în cameră când s-a produs explozia, care nu a fost urmată de incendiu.
Autorităţile investighează pentru a stabili cum s-a produs deflagraţia.