La termenul de miercuri al procesului, judecătoarea Iosefina Pârvu a programat audierea a doi dintre inculpații din acest dosar, Claudiu Bengalici — administrator al unei societăți comerciale și Florin Șupeală — fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
După câteva ore de audieri, avocatul lui Sorin Oprescu a sesizat faptul că o tânără consemna tot ce se discuta la proces. Luată la întrebări de judecătoarea Iosefina Pârvu, fata a recunoscut că transmitea în timp real mesaje către doi denunțători din dosar, Teodor și Cristina Gogonea. Aceștia urmau să fie și ei audiați și așteptau pe holul instanței.
Tânăra a precizat, conform Agepres, că lucrează la o firmă de achiziții deținută de soții Gogonea și a fost pusă de aceștia să-i informeze în permanență despre ce se discuta în sala de judecată. Acest lucru este interzis de lege.
Judecătoarea i-a spus procurorului de ședință că "este o mare problemă cu denunțătorii" și a anunțat că va sesiza Parchetul în acest caz. De asemenea, Iosefina Pârvu a anunțat că va amâna audierea celor doi denunțători.
Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.