ANPC recomandă achiziţionarea produselor textile, dar şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii.
Totodată, înainte de a lua decizia de cumpărare, produsele textile trebuie examinate cu atenţie. Astfel, trebuie să se acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.
De asemenea, ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice dacă eticheta menţionează compoziţia fibroasă a produselor, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres.
"Orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului. Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat). La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa", se mai precizează în comunicat.
Totodată, rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.
În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii trecuţi, comisarii ANPC au identificat la comercializare produse neconforme. Astfel, au constatat rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare şi uniforme şcolare fără etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare (lipsa compoziţie fibroasă şi instrucţiuni de întreţinere).
De asemenea, au găsit ghiozdane şcolare fără etichete care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare, seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită.
Totodată, acuarelele erau fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea 10 file/A4 albe si 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate, în sensul ca pe copertă se declara că au 96 file de A4, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conţinea 85 file/A4.