Un incendiu produs la un spital privat din Cluj-Napoca (Spitalul Humanitas) a generat activarea PLANULUI ROȘU pentru intervenții în situații de urgență.
„Au fost evacuați 26 de pacienți, dintre care patru sunt transportați la alte unități spitalicești. Incendiul este lichidat, iar pompierii efectuează recunoașterea în întreg spitalul”, au precizat oficiali ai ISU Cluj, în direct la Realitatea Plus.
În jurul orei 23.20 incendiul a fost lichidat.
În câteva minute, tot spitalul a fost invadat de fum. O ieșire de la parterul clădirii a fost blocată de incendiu, iar pompierii au evacuat de urgență toți cei 29 de pacienți internați. 20 dintre aceștia au fost transferați către alte spitale, 4 dintre oameni erau internați în stare gravă la ATI.
Câteva saloane au fost devastate de flăcări.
Spitalul privat era dotat cu aparatură medicală de ultimă generație și dispunea de condiții și standardelor europene, transmit reprezentanții instituției sanitare. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili de la ce a pornit incendiul și care sunt pagubele produse.