"A fost anunțat un incendiu într-o baie a Secției Pediatrie 2 a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, situat pe strada Crișan din municipiul Cluj-Napoca. Trei autospeciale pentru stins incendii, o auto-platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SAJ au fost dislocate la fața locului.
Pacienții și aparținătorii de la etajele 3,4 și 5 au fost evacuați ca și măsură de siguranță, până la sosirea forțelor de intervenție, și au fost relocați în alte spații din interiorul spitalul.
A fost activat planul roșu de intervenție, începând cu ora 8.55.
În momentul sosirii pompierilor la fața locului s-a constatat că ardea masca din materiale plastice a canalului tehnic dintr-un grup sanitar situat la etajul 3 al spitalului, cu degajări intense de fum la etajele 3, 4 și 5.
Flăcările au fost stinse imediat după sosirea pompierilor la fața locului. Nu au fost înregistrate persoane rănite în urma acestui eveniment.
În aceste momente se verifică canalul tehnic și spațiile spitalului pentru a se confirma lipsa oricărui pericol și a fi redate în folosință spatiile evacuate ale spitalului", informează ISU Cluj.