Patru pacienți au fost duși în spital, cu ajutorul ambulanțelor, dar sunt în afara oricărui pericol, a afirmat managerul spitalului, Dan Stana. Acesta a mai precizat că „nu sunt constatate victime, dar salvatorii se află în spital pentru a localiza posibilele victime. Dintre cei 37 de pacienți, 29 sunt în sectorul acut și restul cronici."
Pompierii și alte echipaje ale Ministerului de Interne s-au deplasat la locul incendiului. Aceștia au fost alertați printr-o sesizare. Incendiul a izbucnit în jurul orei 11.40.
Flăcările au cuprins Secția de Psihiatrie, la parter și la etajul I al imobilului, în interior aflându-se 37 de pacienți.
ISU Olt a anunțat că incendiul a fost localizat, menționînd că Secția de Psihiatrie a fost dată în folosință de curând.
Incendiul a izbucnit intr-unul din izolatoare, din cauza unui pacient. Se pare că pacientul, aflat în sevraj, a folosit o brichetă, dată probabil de cineva pe geam, din exterior.
„Urmează ancheta cu privire la cauzele acestui incendiu. Ce e important e că toți pacienții sunt în siguranță și evaluăm situația la fața locului”, a anunțat prefectul de Olt, Florin Homorean, la Realitatea PLUS.
Aparținătorii s-au adunat în curtea spitalului, potrivit Realitatea PLUS.
Secretarul de stat în MS Monica Althamer, în drum spre spital
Ministerul Sănătății a anunțat că secretarul de stat Monica Althamer se deplasează la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru a evalua situaţia şi a discuta cu autorităţile locale privind transferul pacienţilor în urma incendiului produs la unitatea medicală.
Linie telefonică pentru rudele pacienților
O linie telefonică destinată rudelor şi aparţinătorilor pacienţilor de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean (SJU) din Slatina a fost deschisă de autorităţi, în urma incendiului din izolator. Potrivit IGSU, rudele şi aparţinătorii se pot interesa de starea pacienţilor şi de locul unde au fost relocaţi la numărul de telefon 0722.359.050.
O anchetă a fost deschisă şi de ISU, dar şi de Poliţie.
„Încăperea în care a izbucnit incendiul este afectată în proporţie foarte mare, în interior se aflau foarte multe materiale combustibile, fapt care a dus la degajarea unei cantităţi foarte mare de fum”, a conchis Alin Băsăşteanu.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre evenimentul nefericit
Și șeful statului, aflat în vizită la un centru mobil de vaccinare, a comentat evenimentul.
„Înainte să ajung aici la centru, am primit o veste tristă. Între timp, cât m-ați așteptat, am fost pe telefon să am ultimele date. Există un incendiu la un spital de Psihiatrie din Slatina.” „Datele de până acum însă ne arată că nu sunt persoane grav rănite. Persoanele care se aflau în incintă au fost evacuate și pompierii abia intră acolo să vadă dacă nu cumva a mai rămas cineva. Situația definitivă va fi prezentată de cei care sunt acolo, dar deocamdată, din fericire, nu este așa de grav cum ar fi putut să pară la început”, a mai spus Klaus Iohannis.