Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a transmis că pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje și autospeciale de stingere, o autofreză multifuncțională și o ambulanță SMURD.
”Casa de locuit a fost distrusă, la fel și bunurile din interiorul acesteia”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scânteile provenite dintr-o sobă.