"Din numărul total de pacienți internați în spitale, 27 erau neasigurați, dar pentru acești bolnavi au fost plătite asigurările conform legii; 39 au plecat în străinătate, din care 33 folosesc formular E 112, restul fie nu erau cetățeni români, erau fie cetățeni germani sau italieni sau sunt plecați în Israel. Spitalele în care sunt internați bolnavii folosesc E 112, deci decontul se va face pe acest formular în momentul încheierii tratamentului sau pe etape de tratament în momentul în care casele de asigurări din țările respective ne trimit documentația", a spus Ciurchea.
Premierul Dacian Cioloş a cerut, miercuri, în şedinţa de Guvern demiterea celor din conducerea ISU Bucureşti, după ce IGSU a confirmat într-un comunicat de presă că ISU știa de existența clubului Colectiv, dar nu a luat nicio măsură pentru asigurarea securității în local. ISU fusese înștiințat de existența clubului printr-o adresă a firmei EMAGIC, care anunța organizarea unui festival în clubul Colectiv, cu câteva săptămâni înainte de incendiu.
Într-un interviu acordat Realitatea TV, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a explicat că nu îşi va prezenta demisia doar pentru a fugi de responsabilitate.
"Demisia are două sensuri: să-ţi asumi o responsabilitate pentru că ai greşit şi pentru că n-ai prevăzut şi n-ai făcut (...) sau să fugi de responsabilitate şi să pleci şi să spui 'nu mă interesează'. Acest lucru, eu nu îl voi face", a spus secretarul de stat. "Nu fug de răspundere. Dacă găsesc că am greşit sau am neglijat eu, personal, ceva, atunci mă pun la dispoziţia premierului şi spun că am greşit", a spus Arafat.