Aparent, este aproape imposibil să-ți simți propriul miros, chiar și dacă miroși altfel ca de obicei și, poate, chiar și puțin mai straniu. Asta pentru că receptorii din nasul tău, care în mod normal ar răspunde la propriul odor, se închid după ce au fost bombardați pentru o perioadă îndelungată cu aceleași mirosuri.
Astfel, șansele ca mirosul tău să nu fie unul tocmai foarte plăcut sunt foarte mari, mai ales că ne aflăm în cea mai călduroasă perioadă a anului. Însă, dacă îți faci griji în legătură cu acest lucru, specialiștii vin în ajutorul tău cu câteva sfaturi utile.
Cum îți poți da seama ce miros are corpul tău
În primul rând, pentru a verifica dacă miroși urât, trebuie să îți miroși hainele cu atenție, însă pentru a face acest lucru, trebuie să le îndepărtezi de lângă corpul tău. Uterior, încearcă să cauți pete ude de transpirație, pentru că acestea indică prezența unor bacterii, iar bacteriile sunt cele care sunt responsabile de mirosul neplăcut.
În ceea ce privește mirosul părului pentru a-ți da seama dacă are sau nu un miros plăcut ar trebui să-ți speli mâinile cu apă caldă, dar fără a te folosi de săpun. Apoi ar trebui să-ți treci mâna de-a lungul scalpului de câteva ori, iar mirosul care îți va persista pe mână îți va indica modul în care îți miroase părul.
Încă un secret, fie că încerci să vezi ce miros are corpul tău sau ce miros au parfumurile sau obiectele din jurul tău, cel mai bine ar fi să ai la îndemână o substanță care îți reîmprospătează simțul olfactiv.
Cafeaua, spre exemplu, este o componentă cu un miros puternic care le oferă receptorilor din nasul tău o pauză bine meritată de la eforturile depuse de-a lungul zilei.