Pentru sutele de mii de pensionari cu pensii de mizerie, gîndul că vine iarna și tăvălugul scumăpirilor este paralizant. Lor, statul le promite încă două sute de lei în plus.
La polul opus, parcă în cu totul și cu totul altă țară, primarii, viceprimarii și șefii consiliilor județene sunt la un pas să încaseze pensii speciale de mii de lei.
Un primar care a avut 3 mandate poate lua pensie speciala de 5.000 lei. Nici alesii locali cu un singur mandat, insa, nu o vor duce rau. Pentru un mandat, pensia este de 1.600 lei, adica de doua ori pensia minima din România.
Legea prin care pensiile speciale ale primarilor sunt eliminate nu a trecut, încă, de Parlament. Așa că, dacă Guvernul nu le amână până la finalul anului, ele vor fi plătite din ianuarie.
Pensiile speciale ale celor din administrația locală costă cel puțin 31 de milioane de euro pe an, potrivit unei declarații făcute în 2019 de ministrul dezvoltării de atunci.