Victor Drăgușin declara că ideea a venit după ce, în urma unor plimbări prin mall, a constatat că muzica ambientală relaxează, așa că a decis să monteze acest sistem de sonorizare în Alexandria, din dorința de a-i ști pe oameni relaxați și chiar de a „acoperi” cu note muzicale cuvintele urâte spuse de unii tineri care petrec timpul prin parcuri. Încă de atunci, a apărut presupunerea că sistemul de boxe ar putea servi unor interese electorale sau chiar unor acțiuni de propagandă. Dar primarul Alexandriei a tot negat această supoziție rău-intenționată.
Până astăzi, când, cu prilejul apropierii Referendumului pentru definirea familiei, din sistemul de boxe amplasat în zona centrală și în parcurile orașului a început să răsune periodic mesajul primarului Victor Drăgușin, prin care îndeamnă lumea să participe la vot. În esență, este vorba despre același mesaj postat astăzi de primar pe pagina sa de Facebook: „În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 86/2018, sâmbăta și duminica – 6 si 7 octombrie în intervalul orar 07:00 – 21:00 va avea loc referendumul național privind revizuirea constituției în sensul definirii familiei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Și voi vă puteți exercita dreptul de vot în secțiile de votare organizate în aceleași locații ca și la ultimul scrutin.”