„La audieri am venit. Domnul polițist nu a ajuns încă de la Reșița. A zis că vine să mă preia un coleg de la ei, să-mi ia datele, să câștigăm timp. Am înțeles că vine și sora lui. Mi-a promis că rezolvă repede, dacă nu rezolvă, eu plec la 11.00 orice ar fi”, a declarat impresarul lui Petrică Mîțu Stoian, miercuri, în momentul în care a ajuns la audieri.
A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul lui Petrică Mîțu Stoian. Procurorii cercetează modul în care artistul a decedat, după ce fusese internat în stare bună la Clinica Nera pentru tratament post-Covid.
Petrică Mîțu Stoian va fi înmormântat astăzi, la cimitirul Ungureni din Craiova. Marele artist va fi condus pe ultimul drum de prieteni, familie, dar și de către colegi. Din primul moment, familia interpretului a lansat acuzații grave la adresa cadrelor medicale. Procurorii vor audia astăzi rudele artistului, dar și pe medicii care l-au tratat.
Interpretul Petrică Mîțu Stoian ar fi murit din cauza unei barotraume, arată primele rezultate ale necropsiei.