Puțin peste cinci sute de săteni mai trăiesc în Comoara, județul Teleorman. Ajunsă una dintre cele mai sărace zone din țară, regiunea este o dovadă vie a chinului pe care oamenii îl îndură pentru supraviețuire.
Bolnavi și fără bani, tanti Peria și soțul ei se uită cu groază spre lunile care urmează. Încă le e teamă că nu vor reuși să treacă iarna. Toți banii, oricum puțini, merg pe medicamente, mâncare și lemne. Care oricum nu sunt destule.
Ajutorul primit de pensionari în ianuarie, menit să le completeze veniturile până la 2.200 de lei, se evaporă rapid.
„Avem o pensie de 10 milioane 200, sunt singură și e tare greu. Cumpăr medicamente, mai ne ajuta și copiii”, a spus o localnică.
„Medicamentele... cam 5 milioane eu. 5 milioane pe lună plătesc numai medicamente. Lemnele de foc sunt foarte scumpe. N-ajung banii, dar ne chinuim, ne străduim”, a spus un bărbat.
Pare destinul crunt al acestor zone: tinerii pleacă pe unde apucă, în căutarea unui trai mai bun. Locurile, cândva, pline de viață, sunt acum pustii.
Puținii bătrâni rămași nu se mai descurcă singuri. Unii au rămas de mult fără nimeni, fără niciun fel de ajutor. Se uită cu speranță către orice mărire a pensiei, orice mic ajutor venit de oriunde.
Aproape un milion de bunici trăiesc, în România, din pensia minimă. Numărul lor crește constant, în timp ce al tinerilor scade.
