Pe imagini se vede cum tânărul de la volanul unui BMW a forţat culoarea galbenă a semaforului chiar dacă de intersecţie se apropia o ambulanţă cu sirena şi girofarul în funcţiune. Impactul a fost atât de puternic încât autospeciala sanitară s-a răsturnat şi s-a oprit la zece metri de locul incidentului. În ambulanţa cu numere de Bacău se aflau şoferul şi o asistentă medicală. Ambii au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din Bârlad. Din fericire, sunt în afara oricărui pericol. Şoferul vinovat a devenit recalcitrant după impact. S-a potolit probabil după ce a aflat că are dosar penal.