Imaginile au fost surprinse marți, iar din acestea se vede cum un bărbat cade la pământ, după ce a fost lovit cu pumnul de un alt șofer. Totul s-a petrecut, se pare, în urma unei șicanări în trafic. În urma loviturii, agresorul pleacă liniștit și lasă victima întinsă pe asfalt.
”În jurul orei 16:30, Poliția municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la faptul că, într-o benzinărie din localitate se află o persoană căzută. În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție de siguranță publică. Persoana lovită a fost transportată la Spitalul Municipal din Orăștie pentru investigații medicale. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, potrivit presei locale.
La scurt timp de la producerea incidentului, agresorul a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliției Rutiere și a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!