La Parada Militară de Ziua Naţională a României 2019, organizată în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, au participat aproximativ 4.000 de militari şi peste 40 de aeronave, inclusiv avioane MIG 21.
În tribuna oficială au fost prezenţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Teodor Meleşcanu, respectiv Marcel Ciolacu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Vezi mai jos imagini filmate de jurnalistul realitatea.net acreditat la eveniment, Cristian Otopeanu!
Totodată, la ceremonie au mai participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, reprezentanţi ai corpului diplomatic, politicieni şi veterani de război. Şeful statului, preşedintele reales Klaus Iohannis, a fost şi el prezent şi a depus o coroană de flori la Arcul de Triumf.
Comandantul paradei militare naţionale a fost generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării.
Ceremonia din Bucureşti s-a încheiat fără incidente.
.