După ce colegii polițistului ar fi ajuns la locul tragediei, acesta s-ar fi schimbat de uniforma de polițist în haine civile, în spatele unor tomberoane, iar ulterior s-a făcut nevăzut, potrivit martorilor.
Reacția Poliției
„Pentru clarificarea, anumitor informații apărute în spațiul public, facem următoarele precizări :
Primul apel în sistem 112 a fost formulat de polițistul implicat în evenimentul rutier, prin care a solicitat sprijin medical pentru persoanele rănite.
După producerea evenimentului rutier, polițistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul”, a transmis Poliția Capitalei.
Amintim că în accident a fost implicată o autospecială de la Secția 5 de Poliție și doi pietoni.
Potrivit Realitatea PLUS, mașina de poliție nu ar fi avut pornite semnalele acustice, ci doar pe cele luminoase.
Șoferul aflat la volan nu a putut evitat doi copii care se aflau pe trecerea de pietoni. Vorbim de două fetițe, care au fost accidentate.
Una dintre minore a fost transportată la spital, cea de a doua, în pofida eforturilor medicale, a fost declarată decedată.
Fetița de 11 ani este internată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Fata are fractură de gambă, contuzie abdominală în observație și va rămâne internată pentru investigații.
„Astăzi, în jurul orei 13.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție, pe raza sectorului 1. Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii. Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor. Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier", informează Poliția Capitalei.
Potrivit informării, agentul aflat la volan, încadrat din sursă extrenă în anul 2017, de la Secția 5 de Poliție, făcea parte din Serviciul de proximitate, nu era de la intervenții 112. Acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
„Detaliile vor fi făcute cunoscute. Cei care au cunoștință despre ce s-a întâmplat vor fi audiați", a afirmat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.