Toate lucrările despre Stalin, publicate până azi, tratează laconic anii de tinereţe petrecuţi în Georgia natală de către dictatorul sovietic. Cartea de faţă prezintă în cele 442 de pagini numai anii de tinereţe ai lui Osip Giukașvili în Caucaz, înaintea autoexpatrierii sale în Rusia ţaristă. În mod ferm și incontestabil, Sebag Montefiore s-a impus drept biograful occidental cel mai bine documentat despre viaţa lui Stalin. Acest fapt este admis de scriitori consacraţi, precum profesorul universitar Robert Service din Anglia sau Robert Conquest din SUA, care au cercetat o viaţă întreagă istoria URSS-ului și sunt cunoscuţi în Occident drept kremlinologi.
Prima surpriză pe care o aduce această carte este lista detaliilor total inedite care fac din această biografie o premieră absolută la scară mondială. Lumea se întreabă de unde a procurat autorul atâtea detalii intime și mai ales atâtea fotografii unicat? Răspunsul este dat în ultimele șase pagini care cuprind sute de nume și prenume ale oamenilor din toate colţurile lumii care au furnizat detalii și fotografii inedite din tinereţea lui Osip Giukașvili, începând cu familia prezidenţială a ţării sale natale, Georgia: Sandra și Mihail Saakașvili.
Autorul scrie că președintele Georgiei a emis un decret prezidenţial pentru admiterea sa în arhivele secrete ale Georgiei fără de care custozii arhivelor au refuzat să-l primească pe autor. Și mai eficace a fost însă invitaţia făcută publicului georgian la televiziunea naţională, ca „cei“ care deţin detalii inedite, jurnale intime sau memorii nepublicate ale celor care l-au cunoscut sau au lucrat cu Stalin să le aducă la Cancelaria prezidenţială a Georgiei care va garanta anonimatul sursei lor, dacă o cer.
Un gangster pur şi simplu
Este evident faptul că autorul cărţii a beneficiat masiv de concursul și prietenia familiei prezidenţiale a Georgiei în colectarea atâtor izvoare de informaţii privind tinereţea gruzină a lui Stalin. Cititorul care are răbdarea și curiozitatea să parcurgă metodic acele ultime șase pagini ale cărţii de faţă rămâne siderat. Sunt acolo nu numai nume georgiene şi rusești, ci provin de la toate etniile din cele patru colţuri ale lumii, de la moștenitori de a treia generaţie, care au păstrat cu mândrie de la bunicii lor documente, fotografii sau jurnale cu însemnări nepublicate, care atestă participarea lor directă la istoria stalinistă a Georgiei sovietice și l-au cunoscut pe Osip Giukașvili înainte de a-și lua numele conspirativ de Stalin.
Istoricii occidentali găsesc în această carte unele explicaţii la declaraţia făcută de premierul Winston Churchill: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere a lumii întrecută doar de America“. Cu alte cuvinte, în decursul a 29 de ani, acest gruzin a reușit să facă din Rusia o superputere mondială, ceea ce americanii au putut să facă din ţara lor abia în 200 de ani cu trei duzini de președinţi.
A doua surpriză a cărţii de faţă este dezvăluirea secretului arzător al tinereţii lui Stalin, păzit cu strășnicie atât de către dictator, cât și de succesorii lui de până acum: înainte de a deveni un conducător politic, Osip Giukașvili a fost un gangster, un brigand și un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci și escroc calificat. A început prin a estorca bani de la patronii din Caucaz ca „taxă de protecţie“.
Cine refuza să plătească primea un prim avertisment prin incendii organizate de Giukașvili pe proprietăţile lor, provocând pagube mai mari decât taxa de protecţie cerută anterior. După acest avertisment urmau răpiri de persoane din familia patronilor. Baronul Rotschild, care avea întreprinderi petroliere în Caucaz, avea un angajat cu salariu a cărui unică atribuţie era să asigure plata la timp a sumelor cerute de Giukașvili drept taxă de protecţie. Există fotografii în această carte care-l arată pe Osip Giukașvili în arhiva poliţiei din capitala Georgiei, Tiflis, astăzi Tbilisi, îmbrăcat ca Al Capone de la Chicago – superelegant, din banii furaţi din spargerea băncilor Georgiei.
Stalin a fost bătut crunt de mama sa în copilărie
La vârsta de 80 de ani, mama sa, Keke Giukașvili, a scris în memorii nepublicate până azi, că fiul ei Osip a suferit, când avea șase ani, două accidente are l-au lăsat invalid pentru tot restul vieţii (pag. 34). Cu mâna stângă, rămasă mai scurtă decât cea dreaptă, el nu putea ridica o ceașcă de ceai (pag. 33). Am mai auzit asta la Miami, Florida, la o conferinţă de presă a senatorului democrat Claude Pepper care l-a vizitat pe Stalin la Kremlin. Întrebat de un jurnalist ce anume l-a impresionat când a dat mâna cu Stalin, Claude Pepper a răspuns că a observat că nu putea vedea mâna stângă a dictatorului, deoarece mâneca hainei era mai lungă decât mâna respectivă.
La timpul respectiv n-am crezut acest detaliu neverosimil deoarece făcea din Stalin un estropiat fizic. Autorul adaugă acest amănunt deloc neglijabil pe lista complexelor de inferioritate pe care le-a avut Stalin de-a lungul vieţii.
Alte detalii pe această listă de complexe: degete lipite la un picior, infirmitate care l-a descalificat medical de la efectuarea serviciului militar obligatoriu; faţa brăzdată de cicatrici de la vărsat de vânt și, mai ales, zvonurile persistente că era copil din flori făcut de Keke cu un nobil gruzin, Koba Egnatașvili, a cărui fotografie apare în carte. Pe lângă faptul că era un invalid din punct de vedere fizic, cartea demonstrează că Stalin a fost vătămat psihic în copilărie de pe urma ambilor părinţi. La ultima întâlnire avută de Stalin cu mama sa Keke în anii 1930, martori oculari au relatat că Stalin a întrebat-o de ce îl bătea așa sălbatic când era copil. La care Keke a răspuns prompt: „Dacă nu te băteam, nu ai fi ajuns ce ești astăzi“.
La moartea mamei sale, la Tbilisi, Stalin nu s-a dus la funeralii, preferând să-l trimită pe Lavrenti Beria să se ocupe de înmormântarea lui Keke. De reţinut faptul că Keke nu știa rusește și, ca o consecinţă, n-a putut vorbi cu copiii lui Stalin, Vasili și Svetlana, decât prin translatori din gruzină în rusă. Soţia lui Beria, Nina, a rezumat admirabil într-o propoziţie că Stalin și soţul ei Lavrenti au trăit, au muncit, au murit și sunt îngropaţi într-o ţară străină, Rusia.
Din anii săi de școală la Seminarul Teologic din Tiflis, Osip Giukașvili a păstrat o amintire frumoasă unui singur dascăl, profesorul de istorie Makhatadze a cărui viaţă a salvat-o în anul 1931, când era în închisoare așteptându-și execuţia. Autorul reproduce în carte următoarea telegramă trimisă de la Moscova de Stalin, primului secretar de partid din Georgia: „Nikolai Dimitrievici Makhatadze în vârstă de 73 de ani este deţinut la închisoarea Metehi. Îl cunosc pe acesta de la Seminar și nu cred că el reprezintă un pericol pentru puterea sovietică. Îţi cer să-l eliberezi pe bătrân și să-mi comunici rezultatul“ (pag. 70).
