Totul a fost descoperit de Curtea de Conturi, care a început să verifice beneficiarii de ajutoare sociale din judeţ.
Curtea de Conturi a descoperit că la Finanţe s-a plătit, pe numele Paraschivei Briceag, un impozit pentru o dobândă de 7.500 de lei, la un cont bancar. Prin calcul, a reieşit că respectivul depozit are o valoare de peste 14 miliarde de lei vechi, scrie universulargesean.ro.
Inspecţia Socială a declanşat, la cererea Curţii de Conturi, verificarea persoanei în cauză, care, se dovedeşte, că a beneficiat, în paralel cu imensa sumă din cont, şi de plata venitului minim garantat vreme de peste doi ani şi jumătate. Potrivit inspectorului social din Muşăteşti, Paraschiva Briceag este o femeie de 75 de ani, cu un venit de doar 350 de lei, dintre care 142 îi primea de la stat şi cea care a făcut-o miliardară fără ştirea ei este chiar fiica sa.
"Bătrâna este bolnavă şi amărâtă. Depozitul pe numele ei l-a deschis fiica sa, care e arhitectă sau aşa ceva, în altă parte, în alt judeţ", a declarat asistentul social din Muşăteşti.