Sute de persoane, rude, colegi, localnici, au participat, sâmbătă, la Jucu, judeţul Cluj, la înmormântarea Adelei Drăgan, sportiva de 15 ani omorâtă pe trecerea de pietoni de un fost poliţist. Zeci de mesaje de condoleanţă au fost postate pe pagina de Facebook a tinerei.
Campioană naţională la lupte libere, Adela Drăgan a fost spulberată, în seara de 25 decembrie, pe o trecere de pietoni de pe Drumul European E 576, în comuna Jucu, de maşina condusă de un fost poliţist din Baia Mare.
Martorii, citaţi de adevarul.ro, au declarat că acesta gonea cu 200 de kilometri la oră, în condiţiile în care se afla în localitate.
„Nu ştiu de unde a apărut informaţia aceasta, pentru că se face o expertiză tehnică şi numai după aceea vom şti viteza cu care circula. Maşina era condusă de un bărbat de 57 de ani, din Baia Mare, care nu băuse alcool”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Daniel Graur.
Adela a murit la Spitalul de Neurochirurgie pe data de 30 decembrie, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva. Pe numele şoferului s-a deschis un dosar penal de ucidere din culpă.